Aproape uitasem ca in 2020 in plina pande..muie ( ma scuzati dar cam asta le-as da “iluminatii=lor” care ne conduc ) m-am apucat sa tin un jurnal de calatorie.
El exista in format scris ca asta m-a ajutat enorm in acea perioada sa imi constientizez fricile: frica de necunoscut, frica de boala, frica de singuratate, frica de mpoarte , frica de……completati voi ca nu cred ca exista vreuna pe care sa nu o fi constientizat in acea perioada.
Si pentru ca am dat de povestile astea recent am zis sa le aduc la lumina .
Am ajuns cu bine in India la inceput de martie 2020 . Planuisem luna de ‘vacanta’sabatical- pauza de la munca,on hold la viata ) , o parte in Rajkot , restul la un retreat de yoga si meditatie in Goa.Cautam o solutie la anxietatea si conditia autoimuna de peste 20 de ani si cumva simtea, nevoia sa ma conectez cu mine.
Doar ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si dupa 2 saptamani , am fost carantinati in Rajkot, in casa parinteasca a partenerului meu.
O casa veche dar spatioasa insa lipsita de confortul /obisnuit( nu ca proveni din vita nobila si nici ca am crescut in vreun palat in Romania dar apa mi-a curs din perete / robinet si scurtele momentele in care ma spalam la lighean erau cand (in Onesti fiind), se oprea apa pentru anuala revizie( fix la inceperea scolii ) .
Casa mare cum spuneam dar , ca orice casa batraneasca , lipsita de confortul vietii moderne . Spalat cu galeata si cana, fara AC ( si vorbim de India unde in martie erau deja 27 de grade) , gatitul doar pe aragaz cu flacara fara cuptor electric si altele.
De hartie igienica nu vorbesc ca lipseste in India in marea majoritatea a caselor+ chiar in unele hoteluri , cu apa curenta ( slava domnului) dar cu spalatul la galeata , cu intinsul rufelor pe sarma in camera si mute alte “exotisme”: spatiu personal care nu prea exista (nu de putine ori ieseam din dus infasurata in prosop si ma trezeam ca intre timp in casa avem “musafiri”), cu zgomotul motocicletelor si al claxoanelor care nu se opreau decat tarziu in noapte( si ce binecuvantare a fost carantina ca totul se oprea la ora 9 si pouteam sa imi aud gandurile si sa dorm fara casti si mantre ).
Apoi mancarea, in primele saptamani totul mi se parea iute, si iute ramanea pana la celalat capat (intra iute pe gura si iesea tot iute pe partea aialalta).
Dupa 2 saptamani am facut o indigestie, asa numitul Delhi Belly , motivul fiind apa contaminata in care se spala legumele si fructele.Asta m-a facut sa evit sa mananc de la popasuri sau restaurante. Dar despre mancare o sa va povestesc mai multe alta data.
Unul din locurile pe care le-am putut vizita in carantina in Rajkot a fost crematoriul.
Aici sunt arse intr-o ceremonie la care participa barbatii din familia celei/celui decedat iar fiul cel mare sau altcineva care poate indeplini acest rol aprinde focul , lasand spiritul liber pentru alta reincarnare .
Am intrat curioasa sa vad cum arata acest ultim popas , si am gasit o liniste care parca imi invaluia sufletul ca un val vindecator, cu miros de agarbathi ( betisoare aromate pe care le folosesc si acum cand meditez /curat casa de energii joase) .
Poate va intrebati de ce am ales sa merg la crematoriu ? Pai pe afara arata imbietor, de parca cine ajunge acolo pleaca intr-o alta calatorie( reincarnare?) . Adica nu tu negru, nu tu bocete. Culoare, flori , mici monumente inchinate lui Krisha , Shiva sau altor Zeitati , construite manual din pietre, bucati de sticla si ornate cu flori. Zidurile de culoare ruginie cu porti mari care te indemnau parca sa intri sa contempli viata si sa accepti ca moartea este doar o alta calatorie.
Si asta mi-a adus o alta perspectiva asupra vietii. Viata ca o calatorie, moartea ca o statie in care te pregatesti sa imbraci alt corp pentru urmatoarea .
Iubiti viata AICI SI ACUM ca e cel mai pretios dar de la Dumnezeu.
Namaste!